Ai un copil ajuns la vârsta adolescenței și ți se pare că este prea rebel? Sau poate este prea timid, rușinos, nu poate să iși exprime părerile și este mereu supărat pentru că nu se poate integra ușor în grupuri? Poate este emotiv, sau cuminte, cum se mai spune. Știai că acestea sunt comportamente care îl afectează nu doar acum, la școală, ci îl vor afecta și în viața de adult?

După câteva luni în program, vei observa anumite modificări în comportamentul adolescenților. În primul rând vor fi mult mai sociabili, mai comunicativi și mai deschiși, datorită mediului în care vor intra și persoanelor pe care le vor cunoaște. Vor fi mult mai siguri pe ei și mai relaxați, vor știi cum să își gestioneze emoțiile negative, datorită tehnicilor și exercițiilor pe care le vor face. Vor avea o dorința de învățare și de evoluție mai mare, le deschidem apetitul de cunoaștere, vor începe să citească mai mult. Posibil chiar să își schimbe anturajul, să vrea să stea pe lânga oameni de nivelul lor, de la care să învețe și cu care să discute ce au învățat. Cei rebeli vor reveni cu picioarele pe pământ și vor fi mult mai atenți la ce se întâmplă în jurul lor. Automat și rezultatele lor școlare se vor imbunătăți. În plus, vor începe să socializez în viața reală și nu doar pe telefon.

Un grup de dezvoltare personală continua pentru adolescenți, va înlocui ușor, ușor, ieșirile dese prin mall sau mai rău, statul cu prietenii în spatele blocului.  Atenție, acesta este un proces, nu o să se întâmple peste noapte. Unele persoane pot sta mai mult în acest proces, altele mai puțin, în funcție de circumstanțele în care se află fiecare. Nu așteptați rezultate imediate, dar în timp ele vor veni cu siguranță. Poate nu pentru toată lumea se va întampla ceea ce am scris mai sus, dar, cu siguranța acela va fi trendul în condițiile participării în programul ”Trezește eroul din tine”.

Curs de dezvoltare personală pentru adolescenți organizat sub formă de joc.

Subiectele Cursurilor

01-Time Management Icon 1

Ianuarie

Fii eficient și stăpanește timpul.

Subiectele abordate: Gestionarea Timpului, Lenea, Activitati care nu aduc valoare

Prezentare Eroul Părinți 1

Februarie

Sănătatea, un principiu de viață.

Subiectele abordate: De ce este sportul important? Ce sa mancam? Cum sa Mancam?

Prezentare Eroul Părinți 2

Martie

Obiective, vise și decizii.

Subiectele abordate: Setam obiective si invatam sa le atingem. Gestionarea procesului da a lua decizii in viata

Prezentare Eroul Părinți 3

Aprilie

Stima de sine, pilonul vieții împlinite.

Subiectele abordate: Ce este Stima de sine? La ce ne ajuta? Exercitii si tehnici pentru cresterea stimei de sine.

Prezentare Eroul Părinți 4

Mai

Schimbă cuvintele, schimbă viața.

Subiectele abordate: Cuvinte care ne saboteaza. Inlocuirea lor.

Prezentare Eroul Părinți 5

Iunie

Banii și independența financiară.

Subiectele abordate: Gestionarea banilor. Convingeri ale oamenilor bogati.

Prezentare Eroul Părinți 6

Iulie

Afacerea, o unealtă către succes.

Subiectele abordate: Diferenta dintre angajat si antreprenor. Afaceri din pasiuni. Cum se face un plan de afaceri?

Prezentare Eroul Părinți 7

August

Vorbitul în public, pilon al succesului.

Subiectele abordate: Cand ne ajuta? Cum o facem? Tehnici si  Antrenament de vorbit in public.

Prezentare Eroul Părinți 8

Septembrie

Ești mai mult decât emoțiile tale negative.

Subiectele abordate: Emotiile negative. Tehnici de gestionarea a emotiilor negative si relaxare in situatii de stress.

Prezentare Eroul Părinți 9

Octombrie

Creierul, motorul vieții.

Subiectele abordate: Cum funcționează creierul? Cum ne saboteaza el? Cum il folosim in avantajul nostru?

Prezentare Eroul Părinți 10

Noiembrie

Eșecurile, instrumente ale succesului.

Subiectele abordate: Cum atingem succesul? Cum depasim esecurile?

Prezentare Eroul Părinți 11

Decembrie

Comunicarea, instrumentul de bază din relații.

Subiectele abordate: Comunicare, relatii și bullying.

Cum este structurat cursul?

50%

Tehnici și exerciții

40%

Jocuri

10%

Teorie

Curs interactiv ce are ca scop scoaterea cursanților din zona de confort prin interacțiune. Exercițiile și tehncile practice pe care le primesc îi ajuta să depășească provocările din viața de zi cu zi; Jocurile îi ajută să iasă din zona de confort, creșterea stimei de sine, socializarea și integrarea în grup; Teoria îi ajută să înțeleagă cum funcționează tehnicile și în ce situații le pot aplica în viața de zi cu zi.

La terminarea celor 12 module de curs, adolescentul primeste Diploma, Cupa SuperEroului si Adeverinta de activitati extrascolare. Conditia pentru terminarea programului este participarea la cele 12 module si atingerea Nivelului 6 al jocului. Daca un cursant lipseste de la o lectie primeste suportul de curs si I se explica informatia lectia viitoare.

Cum este structurat jocul?

Gamification Icon

O facem sub forma de joc, atractiv pentru adelescenti. Fiecare adolescent la înscrierea în curs iși alege un supererou, și are rolul să îl crească. Prin participarea la cursuri și efectuarea misiunilor(mici teme) primește experiență și trece niveluri în joc, iar în viața reală se dezvoltă. Condiția pentru a termina jocul și a primi diplomă și adeverință, este să parcurgă toate modulele cursului și să ajungă la nivelul maxim în joc – LEVEL6.

Cum este structurat cursul?

Extra Activities Icon

Pentru a forma un grup cât mai integrat organizăm activități în afara cursurilor, de obicei, în ultima duminică din fiecare lună. Aceasta pot fi: film, teatru, operă, paintball, lasertag, bootcamp.

 

*Aceste activități se plătesc separat

Când și unde se desfășoară cursurile?

Toate cursurile se desfășoară în zile de sâmbătă la Education Point, Strada Piața Amzei 7-15, București 010361 sau ONLINE prin ZOOM Meetings. Pentru mai multe detalii verifică grupele în care te poți înscrie:

Cum se face înscrierea?

Înscrierea în program și plata se fac online, pe site, urmând ca adolescenul să participe în prima lecție din noua lună de curs. Plata este de tip abonament și se efectuează lunar, prin debitarea contului cu care s-a făcut prima plată.

 

Atenție! Acesta este un program continuu, nu se acceptă intrarea doar în anumite luni. Odată facută înscrierea, participarea cursantului poate fi oprită prin întreruperea plăților, în orice moment.

Cine suntem noi?

Razvan Cojocaru Avatar

Răzvan Cojocaru

Consilier dezvoltare personală adolescenți, Life coach adolescenți și NLP Practitioner.

Andrei Daniel Barbat Avatar

Andrei Daniel Bărbat

Actor și producător de filme

Garanția calității

Quality Guaranteed Icon
Dacă cursantul consideră după prima lună ca acest curs nu îl ajută, oferim toți banii înapoi, deci riscul este 0.

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Te ținem la curent cu noutățile noastre dar și cu resurse folositoare, total gratuit! De exemplu, imediat cum te abonezi vei primi Ghidul de Supraviețuire în Adolescență cu exerciții practice!

© Toate drepturile programului sunt rezervate de SC Smart Life Education SLE SRL.

Grupa LEADERS

😞 Momentan nu mai sunt locuri disponibile. Vă rugăm alegeți altă grupă.

Programul cursurilor

🕓 Această grupă își desfășoară cursurile între orele 11:00 – 13:00 în următoarele zile:

Ianuarie: –

Februarie: –

Martie: 07, 21

Aprilie: 04, 25

Mai: 09, 23

Iunie: 13, 27

Iulie: 11, 25

August: 08, 22

Septembrie: 12, 26

Octombrie: 17, 31

Noiembrie: 14, 21

Decembrie: 12, 19

Detalii Suplimentare

📍 Locația unde se desfășoară cursurile este Education Point, Strada Piața Amzei 7-15, București 010361.

📚 Investiția în educație este de

  • 197 RON / lună
  • Sau 1970 RON / program beneficiind astfel de 2 luni gratuite.

▶️ Programul este continuu așa că înscrierea se poate face în orice lună.

 

▶️ Programul este continuu așa că înscrierea se poate face în orice lună.

 

▶️ Dacă un adolescent lipsește de la o lecție primește suportul de curs și explicațiile aferente astfel încât să nu piardă lecția.

 

▶️ Dacă cursantul consideră după prima lună ca acest curs nu îl ajută, oferim toți banii înapoi, deci riscul este 0.

 

▶️ Înscrierea în program și plata se fac online, pe site, urmând ca adolescenul să participe în prima lecție din noua lună de curs. Plata este de tip abonament și se efectuează lunar, prin debitarea contului cu care s-a făcut prima plată.

Grupa ONLINE

😌 În această grupă mai există 12 locuri disponibile.

Programul cursurilor

🕓 Această grupă își desfășoară cursurile între orele 10:00 – 11:30 în următoarele zile:

Ianuarie: –

Februarie: –

Martie: –

Aprilie: 18,25

Mai: 09, 23

Iunie: 06, 20

Iulie: 04, 18

August: 01, 29

Septembrie: 05, 19

Octombrie: 10, 24

Noiembrie:

07, 21

 Decembrie: 05, 19

Detalii Suplimentare

📍 Cursurile se desfășoară ONLINE prin platforma ZOOM MEETINGS.

📚 Investiția în educație este de

  • 197 RON / lună
  • Sau 1970 RON / program beneficiind astfel de 2 luni gratuite.

▶️ Programul este continuu așa că înscrierea se poate face în orice lună.

 

▶️ Dacă un adolescent lipsește de la o lecție primește suportul de curs și explicațiile aferente astfel încât să nu piardă lecția.

 

▶️ Dacă cursantul consideră după prima lună ca acest curs nu îl ajută, oferim toți banii înapoi, deci riscul este 0.

 

▶️ Înscrierea în program și plata se fac online, pe site, urmând ca adolescenul să participe în prima lecție din noua lună de curs. Plata este de tip abonament și se efectuează lunar, prin debitarea contului cu care s-a făcut prima plată.

Grupa DIAMONDS

😞 Momentan nu sunt locuri disponibile. Vă rugăm alegeți altă grupă!

Programul cursurilor

🕓 Această grupă își desfășoară cursurile între orele 15:30 – 17:30 în următoarele zile:

Ianuarie: –

Februarie: –

Martie: 07, 21

Aprilie: 04, 25

Mai: 09, 23

Iunie: 13, 27

Iulie: 11, 25

August: 08, 22

Septembrie: 12, 26

Octombrie: 17, 21

Noiembrie: 14, 21

Decembrie: 12, 19

Detalii Suplimentare

📍 Locația unde se desfășoară cursurile este Education Point, Strada Piața Amzei 7-15, București 010361.

📚 Investiția în educație este de

  • 197 RON / lună
  • Sau 1970 RON / program beneficiind astfel de 2 luni gratuite.

▶️ Programul este continuu așa că înscrierea se poate face în orice lună.

 

▶️ Programul este continuu așa că înscrierea se poate face în orice lună.

 

▶️ Dacă un adolescent lipsește de la o lecție primește suportul de curs și explicațiile aferente astfel încât să nu piardă lecția.

 

▶️ Dacă cursantul consideră după prima lună ca acest curs nu îl ajută, oferim toți banii înapoi, deci riscul este 0.

 

▶️ Înscrierea în program și plata se fac online, pe site, urmând ca adolescenul să participe în prima lecție din noua lună de curs. Plata este de tip abonament și se efectuează lunar, prin debitarea contului cu care s-a făcut prima plată.